User Online







Posts Tagged ‘cerere reconventionala’

Acest articol are doar caracter informativ si nu reprezintă o consultatie juridică. www.avchiru.ro nu poate fi făcut răspunzator pentru folosirea acestor informații de către terte persoane intr-un proces civil.

Întâmpinarea reprezintă actul de procedură prin care pârâtul (persoana chemată în judecată) răspunde la cererea de chemare în judecată prin care urmăreşte să se apere faţă de pretenţiile reclamantului.

Aşa cum reclamantul îşi formulează în scris pretenţiile şi îşi indică mijloacele de probă de care înţelege să se folosească în dovedirea acelor pretenţii, tot aşa şi pârâtul, mai înainte de intrarea în etapa dezbaterilor, va arăta în scris apărările sale precum şi probele pe care acesta înţelege să le administreze.

Art. 205 din NCPC arată expres elementele obligatorii pe care întâmpinarea trebuie să le cuprindă. Astfel, pe lângă elementele de identificare ale cauzei care trebuie indicate obligatoriu (instanţa care judecă cauza, numărul dosarului, data şedinţei de judecată, numele părţilor din proces), întâmpinarea va cuprinde excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului, răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii, dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere şi semnătura.

Cu privire la excepţiile de procedură arăt că acestea sunt mijloace pe care orice parte interesată sau chiar instanţa de judecată le invocă, fără a pune în discuţie fondul pretenţiei dedusă judecăţii şi constau în neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune şi prin care se urmăreşte întârzierea sau împiedicarea judecăţii în fond. Fiind o materie mai complexă, o voi prezenta separat într-un articol viitor.

În cazul în care prin întâmpinare pârâtul doreşte să se folosească şi de proba cu martori, acesta va fi obligat, ca şi reclamantul, să le indice numele si domiciliul acestora.

Prin caracterul ei, întâmpinarea reprezintă un răspuns, o replică, pe care pârâtul o dă la acţiunea reclamantului. La fel ca şi la cererea de chemare în judecată, dacă întâmpinarea nu este formulată personal de pârât ci de un reprezentant al acestuia, se va preciza această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant.

Întâmpinarea se va depune în atâtea copii cate parți in proces sunt, iar un exemplar în plus va fi depus pentru instanţa de judecată. De asemenea se vor alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină apărarea. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, atunci pentru aceştia se va depune un singur exemplar de pe întâmpinare.

Fiind o simplă apărare de fond întâmpinarea nu se timbrează.

Întâmpinarea se depune înaintea fixării primului termen de judecată, într-un termen de maximum 25 de zile de la primirea cererii de chemare în judecată. Oricum pe comunicarea atașată cererii de chemare în judecată pârâtul este înștiințat despre acest termen.  După ce întâmpinarea se comunică reclamantului acesta este obligat să depună răspuns la întâmpinare într-un termen de 10 zile. Acest răspuns la întâmpinare nu se mai comunică pârâtului, acesta va lua act de el (în cazul în care a fost depus) la dosarul cauzei la primul termen de judecată. De obicei părțile nu mai depun răspuns la întâmpinare decât în cazul în care sunt invocate situații noi prin întâmpinare.

Trebuie să știți că toate actele de procedură (întâmpinare, cerere reconvențională etc) nu și le trimit părțile personal, ci toată această comunicare se face prin intermediul instanței de judecată desemnată să judece cauza, deci toate acestea se depun sau se trimit la Registratura acelei instanțe în termenele impuse de lege.

Atenție, deoarece am întâlnit cazuri în care persoane fără cunoștințe juridice solide au formulat întâmpinare la o plângere penală, trebuie să știți că această cerere nu se face în cadrul procesului penal, acolo existând proceduri specifice și alte mijloace pentru apărarea unui drept sau a recunoașterii nevinovăției !

Cererea reconvenţională reprezintă actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant. De aceea cererea reconvenţională se deosebeşte de o simplă apărare. Conform art. 209 din NCPC, prin cererea reconvenţională pârâtul urmăreşte ca pe lângă respingerea acţiunii reclamantului să obţină pretenţii proprii, care derivă din același raport juridic, adică tot ce ar fi putut cere printr-o cerere de chemare în judecată separată. Pot exista situații când prin cererea reconvențională pot fi formulate pretenții care privesc și alte persoane în afară de reclamant, caz în care acestea vor fi chemate în judecată în calitate de pârâți, având aceleași drepturi/obligații, în sensul de a depune întâmpinare sau cerere reconvențională sau să indice alte persoane legate de pretențiile inițiale.

Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile de formă cerute de cererea de chemare în judecată, condiţii care au fost prezentate într-un alt articol.

Aceasta se depune împreună cu întâmpinarea sau cel mai târziu până la primul termen de judecată dacă întâmpinarea nu este obligatorie.

Cererea reconvenţională se timbrează în funcţie de pretenţiile solicitate de pârât.

De regulă, procesul civil se poartă între un reclamant şi un pârât. Este posibilă şi situaţia în care să existe mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi, așa cum am arătat mai sus. Câteodată părţilor din proces li se pot alătura şi terţe persoane, care, intrând în proces din iniţiativa lor (pentru  a-şi apăra un drept) ori din iniţiativa părţilor iniţiale, dobândesc calitatea de părţi în acel proces (intervenient, chemat în garanţie).

Noul Cod de procedură civilă (ca și cel anterior) reglementează un caz de intervenţie din iniţiativa terţului (intervenţia voluntară) şi trei cazuri în care terţul este introdus în procesul deja început din iniţiativa uneia dintre părţile iniţiale (chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie şi arătarea titularului dreptului).

Intervenţia voluntară este după cum am arătat mai sus o formă de participare a terţilor în procesul civil. În acest sens este art. 61 (1) din NCPC arată că “oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare”. Intervenţia voluntară este de două feluri : intervenţie principală, în cazul în care terţul invocă un drept al său şi intervenţie accesorie, când este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părţi. Trebuie să știți că intervenția principală se poate face doar în fața primei instanțe până la închiderea dezbaterilor dar și în fața istanței de apel cu acordul părților (dar acest acord nu prea există în practică). Această cerere se face doar în fața primei instanței pentru ca și intervenientul să beneficieze de aceeași cale de atac ca și celelalte părți din proces. Pe de cealaltă parte, intervențăa voluntară, având în vedere că se poate formula pentru apărarea dreptului unei părți poate fi făcută oricând, chiar și căile extraordinare de atac.

Având în vedere faptul că partea care doreşte să intervină în proces trebuie să aibă un interes în acea cauză, instanţa, într-o primă fază, trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, după o analiză atentă a interesului invocat de terţ. După admiterea în principiu, terţul capătă calitatea de intervenient, de parte în proces, iar instanţa va dispune comunicarea cererii de intervenţie şi a actelor depuse celorlalte părţi.

Cererea de intervenţie se timbrează la fel ca şi cererea principală.

Chemarea în judecată a altor persoane, conform art. 68 din NCPC, este o formă de intervenţie forţată şi este admisibilă numai în cazul în care terţul ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. Cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul poate fi formulată de pârât împreună cu întâmpinarea sau cel mai târziu până la primul termen de judecată dacă întâmpinarea nu este obligatorie. iar de reclamant până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Această cerere trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă ca şi cele pentru cererea de chemare în judecată.

Chemarea în garanţie este admisibilă ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar putea să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere de despăgubire. În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate chema la rândul său o altă persoană. Conform art. 73 din NCPC cererea de chemare în garanţie se face în condiţiile de formă cerute pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se depune împreună cu întâmpinarea sau cel mai târziu până la primul termen de judecată dacă întâmpinarea nu este obligatorie, iar cea a reclamantului sau a intervenientului principal se poate depune până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Cererea de chemare în garanţie se comunică terţului, căruia i se acordă un termen pentru a depune întâmpinare şi a-şi pregăti apărarea.

Arătarea titularului dreptului este ultima formă de atragerea terţilor în procesul civil şi este reglementată de art. 75 – 79 din NCPC. Această cerere poate fi formulată numai de către pârâtul, care, deţinând un lucru pentru altul sau exercitând în numele altuia un drept asupra unui lucru, este chemat în judecată ca fiind proprietarul lucrului sau titularul acelui drept. În cerere se va indica persoana în numele căreia deţine lucrul sau exercită dreptul şi aceasta se va depune o dată cu întâmpinarea sau la prima zi de înfăţişare. Introducerea în cauză va fi dispusă prin încheiere până la terminarea cerecetării procesului în primă instanță.

Dacă cel arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. Dacă însă terţul nu recunoaşte susţinerile pârâtului sau nu se înfăţişează la judecată, acesta va dobândi calitatea de intervenient, iar hotărârea îi va fi opozabilă, adică îi vor fi aplicabile dispoziţiile date de instanţa de judecată prin acea hotărâre judecătorească.

Așa cum arătam și în celelalte articole se poate observa și aici că neexercitarea unui drept conferit de lege, într-un anumit mod sau într-un anumit termen, acesta se poate pierde. De exemplu, dacă nu se formulează o întâmpinare atunci pârâtul nu va mai putea solicita administrarea de probe și care-l va expune la maximum față de pretențiile reclamantului și de asemenea nu va mai putea invoca excepții, în afară de cele de ordine publică. Cu alte cuvinte, aproape sigur va pierde acel proces, fără a mai avea posibilitatea să formuleze și să administreze probe într-o cale de atac. Aceleași riscuri și le asumă și celelalte părți care intervin în procesul civil dacă nu formulează o întâmpinare. De aceea, este bine ca atunci când sunteți chemat în judecată, cu voie sau fără voie, când primiți cererea de chemare în judecată să o analizați cu mare atenție și să formulați o întâmpinare indicând obligatoriu si probele pe care le doriți să le administrați în apărare.

Dar, avand în vedere că acest articol doar vă informează cu privire la drepturile dumneavoastră, cea mai sigură cale este să luați legătura cu un avocat, care în mod cert știe ce are de făcut pentru a vă apăra drepturile, drepturi pe care le-ați putea pierde printr-o gestionare defectuoasă a acestora, fiindcă nemo consetur legem ignorare, adică nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea !

Recomandarea mea este să nu apelați la formulare de întâmpinări și diferite alte asemenea cereri care apar pe Internet, care sunt bune dar un caracter general, fiindcă nu pot acoperi toate situațiile, în practică apărând cele mai ingenioase tipuri de pretenții dar și situații atipice și dificile, care în mod sigur nu se pretează la un formular tipizat ! Nu mai vorbim că uneori o simplă cerere de chemare în judecată, la prima vedere “o cerere nevinovată” are rolul tocmai de a provoca un proces ulterior și exemplele apărute in practica curentă a unui avocat pot continua…

 

Acest articol are doar caracter informativ și nu reprezintă o consultație juridică. www.avchiru.ro  nu poate fi făcut răspunzator pentru folosirea acestor informații de către terțe persoane într-un proces civil sau penal.

Notă: NCPC – Noul Cod de procedură civilă, notație folosită în mod curent pentru a arăta apartenența articolului la acest cod și pentru a nu se face confuzia cu vechiul Cod de procedură civilă, care se mai aplică pentru cauze începute sub imperiul vechilor reglementari și care încă sunt în diferite faze de judecată.

Instanţele de judecată, în materie civilă, nu se pot sesiza din oficiu, ci numai la cererea părţii interesate care doreşte ca pe această cale să-şi valorifice un drept al său conferit de lege.

În acest sens, art. 192 al. 1 din NCPC stabileşte foarte clar faptul că Pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei poate fi făcută şi de alte persoane sau organe.

Cererea de chemare în judecată este actul prin care partea interesată se adresează justiţiei şi prin care se pune în mişcare acţiunea civilă. În practică, puteţi întâlni şi alţi termeni care sunt sinonimi cu acela de cerere de chemare în judecată precum, cerere, cerere principală, cerere introductivă etc.

Având în vedere faptul că printr-o cerere de chemare în judecată instanţa este investită să se pronunţe cu privire la un caz determinat, aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă, stabilită expres de art. 194 din NCPC. Astfel, o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente :

Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor sau în cazul persoanelor juridice denumirea şi sediul lor şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, codul fiscal şi  codul bancar.Pentru persoane fizice cererea de chemare in judecată va cuprinde în  mod obligatoriu CNP-ul. În cazul în care reclamantul (persoana care introduce cererea de chemare în judecată) locuieşte în străinătate acesta va arăta şi domiciliul ales din România, unde instanţa urmează să-i comunice toate actele de procedură (citații, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, hotărârile judecătoreşti). Indicarea domiciliului sau a sediului părţilor prezintă importanţă nu numai pentru identificarea părţilor, ci şi pentru stabilirea instanţei competente să judece acea cauză şi fixează locul unde se vor comunica toate actele de procedură precum şi citaţiile (actele oficiale prin care o persoană este invitată să se prezinte în faţa instanţei de judecată). Trebuie spus aici că în practică apar deseori situații când reclamantul nu mai cunoaște unde locuiește pârâtul sau nu știe dacă se află în altă țară cu serviciul, iar persoanele (de obicei rudele) care ar putea să dea relații, cu rea-credință ascund locul unde se află pârâtul. Noul Cod de procedură civilă acoperă aceste situații prin publicitatea pe portalul de judecată, într-o publicație de acoperire națională sau mai des prin numirea unui curator special (care de obicei este plătit de reclamant).

– Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, în cazul în care reclamantul nu este el însuşi titularul dreptului, ci când în numele şi pentru acesta, cererea este introdusă în calitate de reprezentant legal (ex. părintele pentru copilul minor) sau reprezentant convenţional (ex. avocatul pentru clientul său). Dacă reprezentantul nu-şi arată această calitate se va considera că el a introdus cererea în nume propriu şi acţiunea se va respinge în cazul în care reclamantul nu este titularul dreptului dedus judecăţii.

– Obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă. Prin obiectul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului, adică plata unei sume de bani, desfacerea căsătoriei, constatarea unui drept de proprietate, revendicarea unui bun, anularea unui contract şi exemplele pot continua. Obiectul cererii de chemare în judecată are o importanţă deosebită, deoarece, judecătorul trebuie să se pronunţe numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, poate determina instanţa competentă să judece acel caz, determinarea taxelor judiciare de timbru, etc. Evaluarea obiectului, atunci când este posibilă, revine reclamantului. Valoarea obiectului prezintă interes pentru stabilirea taxei judiciare de timbru şi stabilirea instanţei competente să judece cazul respectiv.

– Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. Motivele de fapt sunt acele împrejurări care susţin pretenţiile reclamantului şi practic cuprind o expunere clară şi ordonată a faptelor. Motivarea în fapt este obligatorie, deoarece, cunoaşterea acestora este necesară pentru explicarea şi lămurirea obiectului procesului. Reclamantul nu are obligaţia să indice textele de lege pe care se întemeiază pretenţia sa, deoarece judecătorul este acela care va face încadrarea juridică, având la dispoziţie obiectul şi motivele de fapt. De aceea, reclamantul este obligat ca din motivarea în fapt pe care o face să se poată stabili de către instanţă temeiul juridic al acţiunii. Dacă reclamantul, din necunoaşterea legii, a indicat un temei de drept greşit sau neaplicabil în cauză, judecătorul nu este ţinut de acel temei juridic, dar schimbarea acelui temei trebuie pusă în discuţia părţilor.

Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Este necesar ca părţile să-şi cunoască reciproc atât pretenţiile cât şi probele pe care se sprijină fiecare capăt de cerere (fiecare pretenţie). Reclamantul este cel dator să facă proba pretenţiilor sale, deoarece cel ce pretinde ceva trebuie să şi probeze. Deoarece voi expune pe larg într-un articol distinct mijloacele de probă şi administrarea acestora în procesul civil, amintesc că în general se pot solicita, în dovedirea acţiunii, proba cu înscrisuri (acte), interogatoriul pârâtului, martori, eventual expertize tehnice sau cercetarea la faţa locului. Când se solicită proba cu înscrisuri, la cererea de chemare în judecată se depun atâtea copii câţi pârâţi sunt şi un exemplar în plus pentru instanţă. Copiile vor fi certificate de reclamant că sunt conforme cu originalul. În cazul în care reclamantul solicită proba cu martori este obligat ca acesta să indice numele şi domiciliul acestora.

Semnătura.

Deşi art. 196 din NCPC la aliniatul (1) stabileşte că Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă, acelaşi articol arată în continuare, la aliniatul (2) că “Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii”, dar, atenție, doar în fața primei instațe, de fapt, până la închiderea dezbaterilor pe fond.

O cerere de chemare în judecată care nu este completă va fi regularizată de completul căruia i-a fost repartizat dosarul, printr-o procedură specială prevăzută de art. 200 din NCPC. Pe scurt, când se constată neîndeplinită cel puțin o condiție în ceea ce privește cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța îi va comunica, în scris, reclamantului lipsurile cu indicația clară ca în termen de maximum 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. În cazul în care nu se procedează la completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată instanța va dispune, prin încheieredată în camera de consiliu, anularea cererii de chemare în judecată. În acest caz reclamantul poate formula o cerere de reexaminare (în cazul în care se simte neîndreptățit) în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

Aceaste ultime aspecte privind regularizarea cererii de chemare în judecată sunt inovații juridice ale noului Cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010. La începuturile aplicării noului Cod, ne-am confruntat, noi avocații și implicit clienții, cu o multitudine de aspecte care, în mod curios, nu erau înțelese de unii dintre cei care tocmai trebuiau să facă aplicarea noii reglementări. Se anulau cereri de chemare în judecată într-o măsură destul de mare care la un moment dat îți dădeau de gândit. În timp, practica judiciară a reglementat aproape toate aspectele, uneori discutabile din punct de vedere juridic și astăzi întâlnim destul de rar cazuri de anularea cererilor de chemare în judecată. Aceasta se întâmplă de obicei când cererile nu sunt redactate de un avocat. Este drept că, pe Internet se găsesc fel de fel de cereri și oamenii caută să rezolve problema fără bani, crezând, de multe ori fără temei, că ce poate fi așa de greu în formularea unei cereri, chiar a uneia de chemare în judecată ! De multe ori se pierd drepturi, prin anularea unei cereri de judecată, atunci când valorificarea unei drept este ținut tocmai de un termen înăuntrul căruia acesta trebuie exercitat…

Chiar dacă nu face obiectul acestui articol, nu mă pot abține, să nu comentez o altă inovație juridică a noului Cod și anume fixarea primului termen de judecată. Pe vechiul cod, treburile erau foarte clare, în sensul că introduceai cererea de chemare în judecată, era repartizată aleatoriu la un complet și tot atunci se fixa primul termen de judecată, de obicei după circa o lună (în funcție de cauză). La primul termen de judecată, dacă existau neregularități de multe ori se rezolvau în ședință. Partea mai putea solicita un termen de judecată pentru angajarea unui avocat. Se depuneau întâmpinări/cereri reconvenționale sau alte cereri, se formulau probe, se administrau, iar noi, ca avocați, aveam o reprezentare aproape clară în cât timp ne vom judeca.  Noul Cod, chipurile pentru celeritatea judecării cauzei, a introdus o procedură care, chiar dacă este legată de niște termene, practicianul dreptului sau clientul nu poate anticipa în niciun fel când va fi primul termen de judecată. Mi s-au întâmplat cazuri în care pentru cauze simple să se fixeze primul termen de judecată după 6-8 luni de la data introducerii cererii si totul să se rezolve în două termene și până la redactarea efectivă a hotărârii să mai treacă 3-4 luni…

Am speranţa că din această prezentare sumară cititorul şi-a dat seama de importanţa acestui act de procedura, a cererii de chemare în judecată şi cred că prin acest articol am stârnit interesul unui număr mare de persoane dornice să-şi îmbogăţească cultura juridică, de altfel necesară oricărui cetăţean.