Google Translate


User Online





Acest articol are doar caracter informativ si nu reprezinta o consultatie juridica. Semnatarul articolului  nu poate fi facut raspunzator pentru folosirea acestor informatii de catre terte persoane intr-un proces civil sau penal.

Întâmpinarea reprezintă actul de procedură prin care pârâtul (persoana chemată în judecată) răspunde la cererea de chemare în judecată prin care urmăreşte să se apere faţă de pretenţiile reclamantului.

Aşa cum reclamantul îşi formulează în scris pretenţiile şi îşi indică mijloacele de probă de care înţelege să se folosească în dovedirea acelor pretenţii, tot aşa şi pârâtul, mai înainte de intrarea în etapa dezbaterilor, va arăta în scris apărările sale precum şi probele pe care acesta înţelege să le folosească.

Art. 115 din C. proc. civ. arată expres elementele obligatorii pe care întâmpinarea trebuie să le cuprindă. Astfel, pe lângă elementele de identificare ale cauzei care trebuie indicate obligatoriu (instanţa care judecă cauza, numărul dosarului, data şedinţei de judecată, numele părţilor din proces), întâmpinarea va cuprinde excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului, răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii, dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere şi semnătura.

Cu privire la excepţiile de procedură arăt că acestea sunt mijloace pe care orice parte interesată sau chiar instanţa de judecată le invocă, fără a pune în discuţie fondul pretenţiei dedusă judecăţii şi constau în neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune şi prin care se urmăreşte întârzierea sau împiedicarea judecăţii în fond. Fiind o materie mai complexă, o voi prezenta separat într-un articol viitor.

În cazul în care prin întâmpinare pârâtul doreşte să se folosească şi de proba cu martori, acesta va fi obligat, ca şi reclamantul, să le indice domiciliul acestora.

Prin caracterul ei, întâmpinarea reprezintă un răspuns, o replică, pe care pârâtul o dă la acţiunea reclamantului. La fel ca şi la cererea de chemare în judecată, dacă întâmpinarea nu este formulată personal de pârât ci de un reprezentant al acestuia, se va preciza această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant.

Întâmpinarea se va depune în atâtea copii cate parti in proces sunt, iar un exemplar în plus va fi depus pentru instanţa de judecată. De asemenea se vor alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină apărarea. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, atunci pentru aceştia se va depune un singur exemplar de pe întâmpinare.

Fiind o simplă apărare de fond întâmpinarea nu se timbrează.

Întâmpinarea se depune cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

Cererea reconvenţională reprezintă actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant. De aceea cererea reconvenţională se deosebeşte de o simplă apărare. Prin cererea reconvenţională pârâtul urmăreşte ca pe lângă respingerea acţiunii reclamantului să obţină pretenţii proprii, tot ce ar fi putut cere printr-o cerere de chemare în judecată separată.

Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile de formă cerute de cererea de chemare în judecată, condiţii prezentate în numărul trecut.

Aceasta se depune o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, adică până la data când părţile legal citate pot pune concluzii pe fondul cauzei.

Cererea reconvenţională se timbrează în funcţie de pretenţiile solicitate de pârât.

De regulă, procesul civil se poartă între un reclamant şi un pârât. Este posibilă şi situaţia în care să existe mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi. Câteodată părţilor din proces li se pot alătura şi terţe persoane, care, intrând în proces din iniţiativa lor (pentru  a-şi apăra un drept) ori din iniţiativa părţilor iniţiale, dobândesc calitatea de părţi în acel proces (intervenient, chemat în garanţie).

Codul de procedură civilă reglementează un caz de intervenţie din iniţiativa terţului (intervenţia voluntară) şi trei cazuri în care terţul este introdus în procesul deja început din iniţiativa uneia dintre părţile iniţiale (chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie şi arătarea titularului dreptului).

Intervenţia voluntară este după cum am arătat mai sus o formă de participare a terţilor în procesul civil. În acest sens este art. 49 alin. 1 C. proc. civ. care arată că “oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. Intervenţia voluntară este de două feluri : intervenţie principală, în cazul în care terţul invocă un drept al său şi intervenţie accesorie, când este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părţi.

Având în vedere faptul că partea care doreşte să intervină în proces trebuie să aibă un interes în acea cauză, instanţa, într-o primă fază, trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, după o analiză atentă a interesului invocat de terţ. După admiterea în principiu, terţul capătă calitatea de intervenient, iar instanţa va dispune comunicarea cererii de intervenţie şi a actelor depuse celorlalte părţi

Cererea de intervenţie în interes propriu se poate depune în faţa primei instanţe, până la încheierea dezbaterilor, iar cu învoiala părţilor şi în instanţa de apel. Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face şi în instanţa de recurs.

Cererea de intervenţie se timbrează la fel ca şi cererea principală.

Chemarea în judecată a altor persoane, este o formă de intervenţie forţată şi este admisibilă numai în cazul în care terţul ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. Cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul poate fi formulată de pârât o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, iar de reclamant până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Această cerere trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă ca şi cele pentru cererea de chemare în judecată.

Chemarea în garanţie este admisibilă ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar putea să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere de despăgubire. În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate chema la rândul său o altă persoană. Cererea de chemare în garanţie se face în condiţiile de formă cerute pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea  sau la prima zi de înfăţişare, iar cea a reclamantului se poate depune până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Cererea de chemare în garanţie se comunică terţului, căruia i se acordă un termen pentru a depune întâmpinare şi a-şi pregăti apărarea.

Arătarea titularului dreptului este ultima formă de atragerea terţilor în procesul civil şi este reglementată de art. 64 – 66 din C. proc. civ. Această cerere poate fi formulată numai de către pârâtul, care, deţinând un lucru pentru altul sau exercitând în numele altuia un drept asupra unui lucru, este chemat în judecată ca fiind proprietarul lucrului sau titularul acelui drept. În cerere se va indica persoana în numele căreia deţine lucrul sau exercită dreptul şi aceasta se va depune o dată cu întâmpinarea sau la prima zi de înfăţişare. Dacă cel arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. Dacă însă terţul nu recunoaşte susţinerile pârâtului sau nu se înfăţişează la judecată, acesta va dobândi calitatea de intervenient, iar hotărârea îi va fi opozabilă, adică îi vor fi aplicabile dispoziţiile date de instanţa de judecată prin acea hotărâre judecătorească.

Avocat Chiru Roxana

Baroul Giurgiu

Comments are closed.